În orice direcție am porni la drum cu siguranță vom avea o priveliște magnifică, splendidă. Traseele de drumeții sunt recomandări, care pot fi parcurse și pe jos, iar cei care iubesc ciclismul pot avea o experiență aparte. Datorită motorului electric bicicletele traversează cu ușurință dificultățile cauzate de diferențele de nivel, astfel încât să putem acorda mai multă atenție mediului înconjurător, frumuseții naturii, în loc să ne simțim obosiți, toate acesta într-un mod ecologic.
1. aVajor – Minele de fier medieval
Exploatera fierului a fost o parte definitorie a trecutului istoric al Rimetei în secolele XIV – XVIII. Experiența dobândită prin extracția, prelucrarea și comercializarea fierului se remarcă atât în valorile arhitecturale locale, cât și în arta populară. Lucrările din fier forjat care au supravețuit de-a lungul secolelor pot fi găsite pe casele tradiționale, precum și mai multe obiecte, lucrări și haine tradiționale pot fi văzute în Muzeul Etnografic local. Datorită vânzării fierului, comercianții locali au călătorit în multe locații și târguri, iar experiența acumulată pe parcursul călătoriei, la întoarcerea acasă, au modelat materialele tangibile după propriile idei.
Traseul recomandat duce la prima mină, care a fost folosită pentru depozitarea uneltelor. În ziua de azi poate fi văzută a cavitate asemănătoare unei peșteri. Traseul este plăcut și în căldura verii: duce prin pădure, drumuri forestiere, câmpuri, cu urcări și coborâri mici și mari. Traseul conduce pe un traseu natural, unde se află flora și fauna tipică locală.
Durată timp: perioadă recomandată pentru închiriere: 1 sau 2 ore
Distanță: ~ 6,5 km
Nivel de dificultate: mediu
Acordați atenție: la ramurilor care se îndoaie sau care stau în cale; cantitatea de avar (frunze uscate); după vreme ploioasă unele părți al traseului pot fi noroioase; vara rădăcinile sunt mai puțin vizibile în iarba înaltă.
2. aVajor – Cetatea Trascăului
Ruina castelului este o atracție turistică popular și frecvent vizitată în satul vecin Colțesti. În ceea ce privește istoria sa, este un castel medieval, construit probabil în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și deținut de familia Thoroczkay. De-a lungul secolelor a fost reconstruit și renovat de mai multe ori, dar după distrugerea suferită în 1704, familia nu o mai reconstruiește.
Există două moduri de a aborda castelul cu bicicleta de la Rimetea: pe drumul de pământ de sub Piatra Secuiului sau pe drumul principal asfaltat. Când ajungeți în Colțești, trebuie să faceți dreapta la biserica reformată, apoi să continuați pe drumul din stânga la capătul străzii către castel.
Durată timp: perioadă recomandată pentru închiriere: 2 ore
Distanță: ~ 11 km
Nivel de dificultate: mediu
Acordați atenție: pe drumul de pământ spre Colțești, după vreme ploioasă este mult noroi; pe drumul principal respectarea regulilor de circulație (atenție la mașinile trecătoare, motociclete, tuturor vehiculelor); drumul din Colțesti care duce la castel are porțiuni abrupte, stâncoase și cu pietre de mai multe dimensiuni.
3. aVajor – Cheile Vălișoarei (numite și Cheile Aiudului sau Cheile Poienii)
Există două moduri de a aborda cu bicicleta de la Rimetea: pe drumul de pământ de sub Piatra Secuiului sau pe drumul principal asfaltat. Când ajungeți în Colțești, trebuie să faceți stânga, apoi să continuați pe drumul asfaltat până în chei.
Durată timp: perioadă recomandată pentru închiriere: 2 ore
Distanță: ~ 21 km
Nivel de dificultate: ușor
Acordați atenție: pe drumul de pământ spre Colțești, după vreme ploioasă este mult noroi; pe drumul principal respectarea regulilor de circulație (atenție la vehiculele trecătoare).
4. aVajor – Piatra Secuiului
Piatra Secuiului se ridică deasupra satului, cel mai înalt vârf este de 1129 de metri. Este o destinație preferată pentru drumeții și este aproape obligatoriu pentru oricine vizitează Rimetea. De pe vârful muntelui aveți o vedere maiestuoasă asupra văii. Cu ajutorul bicicletelor electrice, este posibil să mergi și într-un tur cu bicicleta, cu un nivel de fitness adecvat.
Durată timp: perioadă recomandată pentru închiriere: 1 zi
Distanță: ~ 40 km
Nivel de dificultate: greu
Acordați atenție: părți din drum pot fi noroioase după vreme ploioasă; la ramurile care se îndoaie sau sunt pe drum; la cantitatea de avar; vara: rădăcinile, bucățile de stâncă și pietrele sunt mai puțin vizibile în iarba mare; drumul care duce sus pe munte are porțiuni abrupte, coborâri și pe alocuri părți pietroase mai mari și mai mici; respectarea regulilor de circulație.
5. Tur ghidat prin sat
Turul satului: moara de apă care datează din anul 1752, cea mai veche casă din sat, construită în anul 1668, Mare și Micul vaior (izvoare), aleea îngustă, clanța șarpelui și alte lucruri interesante.
Durată timp: perioadă recomandată pentru închiriere: 1 sau 2 ore
Distanță: ~ 4 km
Nivel de dificultate: ușor
Acordați atenție: respectarea regulilor de circulație (atenție la vehiculele trecătoare).




